Viaţa….
E un mister, iar în jurul ei s-au construit alte mistere.
De exemplu, axioma…adevăr fundamental acceptat ca real fără a fi demonstrat, socotit demn sau convenabil , evident prin sine însuşi.
Dumnezeu e o axiomă, El există prin sine insuşi, rămas acolo, în eter, în imaginar ca o sursă a existenţei, destinul implacabil al trăirilor noastre.
L-am clădit şi i-am făcut o casă în subconştient, L-am chemat şi a venit, este fixat în fiinţa noastră , ne sufocă în fiecare clipă, a ajuns de neclintit, o himeră a zbaterilor noastre lăuntrice.
Câţi au încercat sa-l dea jos , dar s-au temut de El şi atunci au pariat pe El. În El există totul, binele şi răul, teama şi bucuria , binecuvântarea şi blestemul, contradicţia şi legitatea, distrugerea şi creaţia.
Numai că….realitatea nu poate fi cuprinsă în axiome şi aşa s-au născut paradoxurile.
O axiomă nu poate pronunţa imperativ, indestructibil şi placid :” Eu sunt sensul, viaţa şi adevărul vieţii.”
Unii au încercat proslăvirea numelui lui Dumnezeu  printr-o sinergie între ştiinţă şi matematică , între infinitul mulţimilor şi mulţimea infinitului, folosindu-se de axioma alegerii : „ Pentru orice mulţime de mulţimi nevide există o funcţie care asociază fiecăreia dintre aceste mulţimi unul dintre elementele sale .”
Axioma alegerii l-a dus pe Pavel Florenski la ştiinţa divinităţii, acea „mulţime numită „ care capătă în spiritualitate un sens, o direcţie a cinstirii numelui lui Dumnezeu.
În „Stâlpul şi temelia adevărului „ Florenski a încercat o abordare  a conceptelor logice în dreptul religiei, distrugând prin ideile sale raţiunea ce încerca sa o rejecteze .
A pus pe edificiul matematicii, speculaţia , înţelegerea mistico-intuitivă şi obsesiile patristicii în care s-a născut.
Drumul paradisului construit pe cea mai logica dintre ştiinţe continuă sub povara greutăţilor sufleteşti, a deznădejdii sau a imposibilităţii de a depăşi viaţa cu problemele ei. Ce l-a făcut pe Georg Cantor, acest matematician ilustru al teoriei mulţimilor să cadă în capcana metafizicii, dacă nu decepţia , depresia cauzată de lupta confruntării cu această lume bolnavă , atinsă de maladia superficialităţii , a minciunii şi a lipsei de iubire ?
Unii teologi creştini au speculat opera lui Cantor şi au văzut în ea o trimitere la unicitatea infinității absolute a naturii lui Dumnezeu.
Cum mai putem ieşi din acest paradis în care numerele sunt porţi ale raţiunii ce deschid uşa către taina dumnezeiască ?
Desigur, paradoxul…
Din teoria multimii rezultă un paradox, paradoxul lui Russell.
Numele lui Dumnezeu, cinstirea acestui nume, construit pe o scară numerică speculativă , acest nume pus de unii deasupra multimii, infinitul marcat static şi grotesc pus sub semnul falsului şi adevărului, într-o antinomie.
De fapt,  Zermelo formulase deja o teoremă (“ pe orice mulțime se poate stabili o relație de bună ordonare “), dar Russell i-a pus amprenta publicităţii.
Pentru a demonstra că teoria naivă a mulțimilor enunțată de Cantor este inconsistentă, Russell a imaginat o mulțime specială, mulțimea tuturor mulțimilor care nu se conțin ca element, arătând astfel că noţiunea de mulţime a tuturor mulţimilor este contradictorie.
Paradoxul lui Russell sau paradoxul mulţimii tuturor mulţimilor este un paradox logic .
În opinia lui Wittgenstein “este cel mai mare paradox al logicii şi matematicii contemporane ”.
Prima cauză a tuturor lucrurilor create ( dumnezeul raţiunii) o aporie….
Evoluând în înţelegere , intuiţia nu mai poate construi axiome , ci numai propoziţii.
În “Principia mathematica” a lui Russel există propoziţii primitive numite axiome, din ele pot ieşi propoziţii compuse, acceptate în sistem dacă pot fi derivate pe calea unor demonstraţii. La Wittgenstein  demonstraţia nu are nici o importanţă, pentru că toate propoziţiile valide logic sunt tautologii, iar o tautologie nu are nevoie de demonstraţie. O  tautologie este o propoziţie întotdeauna adevărată, indiferent de valoarea de adevăr a propoziţiilor care o compun.
“Eu sunt Cel ce sunt “ o tautologie numita Dumnezeu în propoziţia vieţii spirituale.
Ce este mai paradoxal ca alegerea ! O alegere inconştientă te poate proiecta într-o eroare , o alegere conştientă greşită poate fi câteodată decisivă în drumul către adevăr.
Sloganul :”Alege viaţa, ca să trăieşti” , are sens de reuşită numai sub forma “ Alege cu raţiunea atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat.”
De multe ori crezi că ai prins viaţa, esenţa …Dar, ea se sfarmă în mulţimi. Vrei să le strângi la un loc, dar e imposibil pentru ca nu mai încap în aceeaşi teorie a iubirii. S-au împrăştiat pe drum , în oniric, în deznădejde, în haos.
Şi atunci, lăsăm trecutul, suspiciunea, iluzia în marea uitării , pentru a ne clădi viaţa adevărată .