Nota: Articolul este o parodie si trebuie citit ca atare. Continutul exprima opinia autorului. Desi este semnat “Arsenie Nutzescu”, apartine lui Anubis.

Buna la toata lumea de pe O2.

De la bun inceput doresc sa va spun ca eu cred in Isus. Nu am fost intotdeauna asa, schimbarea s-a produs la 16-17 ani. M-am intrebat care este rostul meu in univers sau rostul universului in lumea mea. Avand acces la o Biblie prafuita si uzata doar de trecerea timpului, am inceput sa studiez punctul de vedere al acestei scrieri vis-à-vis de ceea ce se intampla in lumea din jurul meu. Nu stiam si nu stiu nici acum cine a scris Biblia insa ceea ce sta scris este marturia experientelor traite de-a lungul timpului de catre cei credinciosi si cei necredinciosi deopotriva.

Pentru mine aceasta calatorie a inceput cu o autoanaliza care continua si va continua pana la sfarsitul vietii mele pe acest pamant. M-am intrebat adesea daca relatia mea cu cei din jur este benefica pentru ambele parti dar mai ales pentru cei pe care ii consider prieteni. M-am rugat fierbinte Domnului ca sa-mi dea intelepciune si dragoste pentru cei din jur ca sa nu ajung sa traiesc intr-o minciuna. Am primit prin bunatatea lui Dumnezeu harul de a cerceta pe oamenii cei mai nenorociti, pe cei din inchisori si pe vaduve deopotriva. In loc sa-i gasesc diferiti pe acestia dintai am fost surprins sa constat ca de multe ori ma identific cu ei iar gandurile lor nu sunt atat de departe de gandurile mele, ceea ce inseamna ca doar contextul si anumite diferente in modul in care am actionat m-au tinut in afara inchisorii.

Va marturisesc ca nu sunt intru-totul multumit de modul in care au decurs lucrurile. Desi adesea uit de mine si fac milostenii pentru ca cei care sufera de foame sau de sete sau de lipsa unui adapost sa aiba cele de trebuinta, fie si pentru scurt timp, simt ca Dumnezeu vrea mai mult de la mine. Unul din motivele pentru care nu comentez pe oxigen este ca nu am timpul necesar, prefer sa alerg la un camin de batrani sau pe strada si sa caut un suflet nevoias pe care sa-l alin decat sa ma razboiesc cu cei care cred sau nu cred la fel ca mine sau deloc.

Un fapt pe care l-am invatat prin rugaciune si post si la care am meditat indelung este ca fiecare dintre noi il vede pe Dumnezeu in felul sau si eu cred ca nu exista doi oameni pe pamant care sa creada la fel in Dumnezeu. Am constatat ca difera intotdeauna gradele de indulgenta, dragoste sau chiar razbunare sfanta ca si cum, si va rog sa ma iertati pentru comparatie, am intrat la Alimentara pe vremea comunismului si fiecare vanzatoare imi vinde o sticla de Slibovita de pe care lipseste eticheta spunandu-mi diverse grade, una zice ca are 40% alta 60% iar alta 100%. Unii din noi il vad pe Dumnezeu indulgent si plin de dragoste ca si atunci cand Isus a iertat femeia pacatoasa, altii il vad ca pe un parinte gata sa loveasca cu nuielusa ca sa ne protejeze de focul vesnic sau de moartea vesnica.

Ceea ce nu inteleg insa sunt crestinii care se bat cu pumnul in piept cat de crestini sunt ei fiindca am intrat de nenumarate ori in casele lor si oridecate ori ii intrebam daca sunt multumiti de propria lor persoana si experienta cu Dumnezeu aveam senzatia ca se exchiveaza, ca si cum totul ar fi in capul lor in timp ce in realitate nu au nici o experienta cu Dumnezeu. Spun asta fiindca pe mine dialogul cu Dumnezeu (prin studiu si meditatie) m-a indemnat la o mai aspra autoevaluare si mi-am dat seama ca probabil sunt mai pacatos ca multi altii. Singura cale ca sa-mi gasesc linistea si pacea pentru mine este sa ii ajut pe cei din jur cu tot ce pot, cu o paine, cu un cuvant bun cu un pahar cu apa sau chiar cu un adapost temporar. Nu inteleg de ce unii care se pretind crestini traiesc la fel ca si cei care nu dau doi bani pe oamenii care sufera si se adancesc in tot felul de afaceri si slujbe care le consuma tot timpul astfel incat nu mai au nici o secunda pentru o binefacere.

Am o multime de prieteni care nu cred in Dumnezeu, pe unii i-am scos din diferite probleme, la altii apelez pentru ajutor financiar pentru proiectele la care lucrez si ceea ce ma socheaza este ca unii din ei fara sa-l cunoasca pe Dumnezeu s-au oferit sa ma ajute pentru ca le pasa de oamenii necajiti si fara posibilitati. Cred ca acestia care nu au nici o legatura cu Dumnezeu si au in sufletul lor dorinta de a face bine si a ajuta fac de rusine o multime de oameni care marturisesc pe Dumnezeu cu gura dar nu fac nimic toata ziua. Nu inteleg cum nu-si dau seama ca viata lor nu slujeste nimanui si nu fac altceva decat galceava, atat la biserica cat si in viata de zi cu zi. Personal cred ca nu au o conexiune cu creatorul si astfel nu-si dau seama ca sunt pe un drum mort. Eu cred ca pe omul obisnuit care este gata sa-si predea viata in mana creatorului Dumnezeu il mustra iar acesta se sensibilizeaza si devine atent la problemele celor din jur si la propriile lacune. Asa se face ca am inteles cat de limitat sunt si ca uneori decat o explicatie profetica face mult mai mult o chifla cu branza sau o placinta cu carne.

Celor care sunt atei le doresc numai bine, de multe ori acestia m-au ajutat mai mult decat fratii mei de credinta, dar stiti ce spune Biblia, Dumnezeu lucreaza prin oricine si nu se uita daca un om crede sau nu, Dumnezeu vede direct inima omului. Nu odata mi-am ridicat intrebarea : daca inima omului e inclinata spre bine iar omul a trait in conditii in care nu a putut sa creada sau nu a apucat sa creada il va aseza Dumnezeu in noul Eden fara sa tina cont de « credinta » lui pentru ca faptele sale au fost de natura divina? Oare oamenii care se bat cu pumnul in piept ca sunt crestini si afirma ca cei care nu sunt nu au lumina si adevarul, nu cumva vor merge in Ghena si pana si pomenirea li se va uita pentru ca faptele lor sunt sublime dar lipsesc cu desavarsire?

Cu multa dragoste si pretuire,

Al vostru Arsenie Nutzescu